Potrivit unui comunicat al organizatorilor concertului transmis, luni, corespondentului MEDIAFAX, Sting va cânta pentru prima dată în Transilvania și va fi însoțit de un live band, concertul urmând să aibă loc în 17 octombrie.
„Anul acesta, Sting va cânta pentru prima dată în Transilvania. Artistul revine în România cu un nou concert din care nu vor lipsi greatest hits, ce va avea loc pe 17 octombrie, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. Spectacolul este inclus în turneul mondial > și promovează lansarea celui mai recent proiect muzical al artistului, albumul rock cu același nume. Pentru acest show, Sting va fi însoțit de un live band din care fac parte Dominic Miller, chitarist – unul dintre cei mai vechi colegi de scenă ai artistului, Josh Freese (tobe) și Rufus Miller (chitară), alături de Joe Sumner ca invitat special, dar și de acordeonistul Percy Cardona (The Last Bandoleros)”, se arată în documentul citat.
Turneul „57th & 9th” cu puternice influențe rock, care a început în America de Nord în luna februarie, a parcurs deja mai mult de 50 de orașe din Europa, America Centrală și de Sud și Asia.
Cel de-al doisprezecelea album Sting, „57th & 9th”, primul său proiect rock-pop lansat după mai bine de 10 ani, a apărut pe 11 noiembrie la A&M/Interscope Records. Colecția de 10 piese surprinde paleta vastă de stiluri compoziționale care-l caracterizează pe Sting.
Albumul, produs de Martin Kierszenbaum, a fost înregistrat în doar câteva săptămâni.
Biletele pentru concertul din Cluj-Napoca se vor pune în vânzare pe data de 15 iunie.
Compozitor, actor, autor si activist, Sting s-a născut în Newcastle, Marea Britanie, dar apoi s-a mutat în Londra, unde a pus bazele trupei The Police împreună cu Steward Copeland și Andy Summers.
Trupa a lansat cinci albume de studio, a câștigat șase premii Grammy și două Brit, și a fost inclusă în The Rock and Roll Hall of Fame în 2003. Fiind unul dintre cei mai apreciați artiști ai lumii, Sting a primit, în afara activității sale alături de trupa Police, alte zece premii Grammy, două trofee Brit, un Golden Globe, un Emmy, patru nominalizări la Oscar, o nominalizare la premiile Tony, Century Award oferit de revista Billboard precum și distincția „Personalitatea anului” oferită în cadrul MusiCares 2004.
Sting este membru al Songwriters Hall of Fame, în decembrie 2004 a primit onoruri din partea centrului Kennedy iar recent i-a fost oferit The American Music Award of Merit. De-a lungul îndelungatei sale cariere, a vândut aproape 100 de milioane de copii ale albumelor sale lansate atât în perioada solo, cât și în etapa The Police.